ce este Cloud Computing?

Până la urmă, ce este Cloud Computing?

De ce mulţi utilizatori găsesc neclar termenul de Cloud Computing? Poate pentru că majoritatea oamenilor din IT care îl folosesc nu ştiu că o fac sau au prea puţine informaţii despre el. Aici, la Clausweb încercăm să înlocuim semnele de întrebare cu informaţii utile, clare şi simple.

Mulţi dintre noi folosim zilnic Cloud Computing şi, în cuvinte puţine, este termenul prin care descriem diferite situaţii în care resursele de calcul sau de operaţiuni sunt livrate ca un serviciu printr-o conexiune de reţea. Cu alte cuvinte, este un sistem computaţional care se bazează pe partajarea unor resurse fizice sau virtuale de tip software sau hardware, înlăturând nevoia de a avea acele resurse în biroul sau casa ta. Pe româneşte, 100 de utilizatori nu achiziţionează fiecare câte un calculator, un server sau un sistem software; ci aceşti 100 folosesc un serviciu format dintr-un conglomerat de servere sau sisteme software care le furnizează fiecăruia câte o mică părticică din el, în funcţie de necesităţi. Ca şi o comparaţie, printr-un sistem similar cetăţenii din România au contract şi plătesc servicii către Electrica, pentru a nu fi nevoie ca fiecare român să aibă un generator de curent electric în curte.

Cloud computing se diferenţiază de sistemele clasice prin faptul că oferă câteva caracteristici cheie. Cea mai importantă dintre acestea fiind flexibilitatea. Vorbim mai ales de puterea de adaptare a sistemelor cloud, denumită şi scalabilitate. Tehnologiile cloud permit ajustarea cantităţii de resurse alocate, în mod automat, în funcţie de necesităţi. Se caută întotdeauna ca nivelul resurselor alocate să fie doar puţin mai ridicat faţă de nivelul resurselor consumate. Este o diferenţă definitorie în comparaţie cu sistemele clasice. Dispare modelul de livrare a serviciilor cu cotă şi cantitate fixă, la un preţ fix achitat în avans. Când vorbim despre cloud, plăteşti doar ce consumi. Vorbim despre o creştere imensă a eficienţei şi a controlului costurilor. Practic, sistemul cloud face economii de la sine, prin construcţia lui. Şi, să fim serioşi, care antreprenor nu se bucură la auzul expresiei “costuri mai mici”?

Desigur, vă spuneam despre avantaje şi nu avantaj. Cloud-ul nu se remarcă doar prin flexibilitate. Modelel Enterprise de cloud beneficiază şi de potenţialul de creştere în masă a mediilor de lucru. Odată ce avem un sistem functional în Cloud, el poate fi replicat sau dublat în câteva minute. De asemenea, un alt avantaj care nouă ne pare enorm şi de nepreţuit este fiabilitate. Cloud-ul funcţionează prin împărţirea informaţiei pe mai multe servere, dar fără a crea o dependenţă tehnică fixă între ele. Aşa că, în orice moment, dacă un server devine inutilizabil sau întâmpină problem de funcţionare, din orice motive, restul sistemelor pot suplini lipsa lui. Această situaţie ar putea fi devastatoare în cazul unui sistem clasic. Imaginaţi-vă că aveţi un magazine online găzduit pe un server clasic şi acesta cedează exact în prima noapte de Black Friday. Da, exact, e un coşmar! Însă, dacă aţi fost inspirat să găzduiţi magazinul pe un sistem Cloud, puteţi sta liniştit. Odată ce un server intră în avarie, restul sistemelor deja au preluat rolul lui, fără întreruperi.

Cloud computing se mai mândreşte şi cu un nivel mare al securităţii, un control şi management excelent şi rentabilitate.

Serviciile Cloud pot fi împărţite în următoarele două categorii: private şi publice.

Un Public Cloud se referă la acel sistem în care serviciile şi infrastructura sunt oferite de un terţ, în afara locaţiei unde se desfăşoară efectiv procesul. Serviciile sunt accesate printr-o reţea de internet publică. Acest tip de cloud oferă o soluţie economică şi multă scalabilitate, dar datorită nivelului mare de accesibilitate este destul de vulnerabil la atacurile cibernetice.

Cloud-ul Privat însă, se găseşte într-o reţea privată, administrată de o echipă sau un expert în securitate, având o platformă de servicii şi o infrastructură accesibilă unui client sau a unui număr limitat şi clar de clienţi. Acesta este şi cazul Clausweb. Beneficiaţi de nivele ridicate de control şi securitate, de o extraordinară scalabilitate şi flexibilitate, făcând doar minore compromisuri economice.

Mai există şi soluţii hibride de cloud, care combină modelul public cu unul privat. Este adevărat că un model hibrid poate maximiza eficienţa în unele cazuri, dar se adresează cu precădere stocării sau prelucrării datelor care nu sunt de o mare importanţă sau confidenţialitate.

Dacă privim doar din perspectiva produsului livrat, Cloud Computing se poate împărţi în trei categorii: Software as a Service – Software ca Serviciu (SaaS), Platform as a Service – Platformă ca Serviciu (PaaS) şi Infrastructure as a Service – Infrastructură ca Serviciu (IaaS).

Cel mai comun şi cel mai des folosit este SaaS. Se referă la un model de produs în care aplicaţiile sunt găzduite de un provdider, aşa cum este Clausweb, şi sunt disponibile folosind o infrastructură privată, printr-o conexiune la internet. Multe persoane se folosesc de un SaaS fără să-şi dea seama că aplicaţiile web prin care o fac sunt livrate în acest mod. Uite 3 exemple din viaţa noastră de zi cu zi: Gmail, Facebook şi Twitter. Totodată, dacă faceţi cumpărături online pe magazinele marilor retaileri din România, este foarte probabil că factura sau chitanţa pe care aţi primit-o să fie livrată printr-un sistem SaaS.

PaaS este o categorie diferită şi se adresează mai ales dezvoltatorilor. Serviciile PaaS sunt de obicei livrate către developeri care au nevoie de un environment (un mediu) în care să-şi construiască aplicaţiile. Din punct de vedere al flexibilităţii, acest tip de client ştie de ce componente, sisteme de operare sau programe terţe are nevoie şi caută un provider de Cloud care îi poate satisfice cerinţele. Este important factorul sau puterea de replicare a acestui serviciu pentru dezvoltator, nu de puţine ori fiind nevoie de adăugarea altor două sau mai multe medii de dezvoltare într-un timp scurt. Pentru o firmă care dezvoltă o aplicaţie web, un provider PaaS de încredere poate economisi o tonă de fonduri. Asta fără să menţionăm avantajele enorme în cazul unei echipe de dezvoltatori împărţită pe 3 continente.

IaaS se referă la infrastructură, prin definiţia termenului. Este gândit ca o suită de resurse virtualizate adunate sub un serviciu, printr-o conexiune de internet. Este soluţia Cloud care are cea mai puternică legătură cu partea fizică, cu hardware-ul, cu infrastructura computaţională. Ofertele IaaS includ resurse ca spaţiu pe disk virtualizat, spaţiu de stocare flexibil şi cu accesibilitate foarte mare, conexiuni diferite şi multiple, adrese de IP cu destinaţii speciale sau alte caracteristici speciale. Resursele pot fi luate dintr-un conglomerate de servere, se pot întinde chiar pe mai multe data centers, dar şi clienţii îşi pot crea propria infrastructură.

Una peste alta, credem că este clar pentru toată lumea că acest Cloud nu este un lucru de speriat sau de neînţeles. Cloud-ul a devenit şi va fi multă vreme soluţia viitorului, modul cum toată industria legată de internet a ales să-şi dezvolte influenţa sau să se ramifice pentru a fi de folos oricărui domeniu.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.